CONTACT

Cabinet de avocat
MONICA MITREA
Romania Office
Strada Tache Gheorghe Nr. 1
041501 București, Romania
T +40 738 841 998
info@lex-avocats.ro

Etude d'avocats
MITREA & ASSOCIÉS
Switzerland Office
Rue Caroline 2 / Enning 1
1003 Lausanne, Suisse
T +41 21 341 95 95
F +41 21 341 95 99
info@lex-avocats.ch
www.lex-avocats.ch
© 2017 MITREA & ASSOCIÉS

Blog

aug 30, 2021

Va schimba tehnologia VAR (arbitrajul asistat video) lumea fotbalului?


(publicat de Monica Mitrea)

Prima competitie sportiva majora de dupa pandemie a fost Euro 2020, un turneu desfasurat in intreaga Europa, inclusiv Romania, care pastreaza anul in care trebuia sa se joace, in nume chiar daca ea s-a desfasurat un an mai tarziu. Este prima editie a Campionatului European de Fotbal care beneficiaza de sistemul Video Assistant Referee (VAR) – adica arbitraj video. Sistemul s-a raspandit, in ultimii trei ani, in mai toate competitiile majore de fotbal si era de asteptat sa se regaseasca si la Euro.

VAR-ul nu e un sistem ca nu pare prea complicat in teorie. In afara arbitrilor de pe teren, o brigada speciala urmareste partida dintr-un studio, avand acces la toate camerele video indreptate spre teren, nu doar cele care transmit la TV. In cazul unei decizii eronate sau ratate de catre brigada din teren, privind un gol, o lovitura de pedeapsa sau o infractiune de cartonas rosu, oficialii din camera VAR comunica acest lucru arbitrului central. Cel din urma poate lua o decizie pe baza acestor informari sau poate consulta un ecran de la marginea terenului pentru a revedea faza in cauza. Arbitrii video mai intervin si atunci cand centralul acorda din greseala un cartonas, de orice culoare, unui jucator .

Suna destul de simplu, dar, in practica, aplicarea VAR-ului a produs destule sincope si ar putea necesita chiar modificarea regulilor sportului. Asta pentru ca, in afara cartonaselor acordate gresit, restul deciziilor care pot fi modificate prin arbitrajul video se bazeaza adesea pe reguli care necesita fie o interpretare subiectiva, fie nu sunt menite sa fi aplicate la milimetru, precum cea a offside-ului.

Inca de cand a fost introdus, scopul offside-ului a fost sa protejeze aparatorii de situatii in care un jucator advers ramane constant in jurul portii. A evoluat, in timp, de la practica similara folosita in rugby (unde nu ai voie sa primesti mingea daca te afli in fata purtatorului balonului) pana la cea binecunoscuta in zilele noastre, care spune ca un jucator aflat in atac poate primi mingea doar daca se afla cel mult pe aceeasi linie cu penultimul aparator sau in spatele coechipierului care ii paseaza.

Offside-ul n-a fost conceput pentru a fi strict sau punitiv, ci mai degraba pentru a incuraja un joc de constructie mai elaborat in detrimentul unuia care s-ar baza exclusiv pe mingii aruncate „la bataie”. Era si imposibil sa fie aplicat strict. Oricat de multa experienta ar avea arbitrii asistenti care trebuie sa judece acest tip de faze, tot ar urma sa comita erori din cauza vitezei de joc, a problemelor de vizibilitate sau a unor situatii in care trebuie sa urmareasca mai multi jucatori deodata. Iar erorile mai mici erau usor explicabile exact prin factorul uman.

Odata cu implementarea VAR-ului, deciziile asistentilor privind offside-ul pot fi verificate in situatiile care faza se soldeaza cu marcarea unui gol. Teoretic, suna ideal, pentru ca astfel se pot corecta greselile flagrante. Doar ca devine o problema atunci cand regula este aplicata in situatii in care offside-ul poate fi decis doar la milimetru. Si, cumva, nici tehnologia nu ajuta complet situatia aceasta.

Conform regulamentului, pentru a evita o pozitie de offside, nicio parte a corpului atacantului cu care acesta poate juca mingea, practic tot corpul in afara de brat, nu trebuie sa fie mai apropiata de poarta adversa decat aceleasi parti ale penultimului aparator. Momentul pasei, cel in care se judeca offside-ul, este calculat ca fiind cel in care are loc ultimul contact dintre pasator si minge.

Urmarita la litera regulamentului, se observa imediat ca regula nu ofera o marja de eroare. Un milimetru in fata pentru atacant inseamna ca acesta este, teoretic, in pozitie neregulamentara. Si, mai ales la fotbalul de cel mai inalt nivel, unde pasul la offside si evitarea lui sunt antrenate intensiv, exista multe situatii in fiecare meci in care diferentele sunt minuscule.

Deci, cum judeca VAR-ul astfel de situatii?

Ca un stadion sa fie omologat pentru folosirea VAR, trebuie sa implementeze un sistem care permite trasarea corecta a liniilor virtuale folosite in judecarea offside-ului. Este o tehnologie similara cu Hawk-Eye-ul, folosit in tenis si chiar in fotbal, pentru goal-line technology. Practic, este scanat intreg terenul de joc in format 3D, cu ajutorul unor senzori si camere speciale. Ulterior, camerele care vor fi disponibile arbitrilor din camera VAR sunt calibrate. Astfel, sistemul se asigura ca trage linii virtuale drepte, la sol, dar si din alte parti ale corpului jucatorilor, dintre cele ce pot crea o situatie de offside, catre sol. Liniile respective sunt folosite pentru a determina, apoi, pozitia de offside.

Problema vine cand aceste linii sunt folosite intr-o situatie de joc. Ele trebuie plasate manual de catre operatorii VAR pe cadrele pe care le au la dispozitie. Linia verticala trebuie pusa pe partea corpului cea mai apropiata de poarta atat pentru atacant, cat si pentru penultimul aparator, exact in cadrul in care mingea pleaca din piciorul pasatorului. Ceea ce, in practica, este foarte greu de realizat.

(publicat de Monica Mitrea)

In cerintele tehnice pentru omologarea unui sistem VAR, FIFA nu include recomandari privind calitatea transmisiei video folosite pentru arbitrajul video. De fapt, cerintele minime pentru feed-urile din camera VAR sunt deja implementate pe majoritatea stadioanelor: cel putin patru camere standard, dintre care doua centrale (una pentru vedere de ansamblu si una pentru un plan mai apropiat) si doua camere situate pe liniile de 16 metri, pentru judecarea fazelor de offside.

Singurele recomandari aditionale pentru camere sunt ca, in cazul folosirii unor sisteme mai complexe sau a unor camere super sau ultra slow motion, echipa din camera VAR sa aiba acces constant la toate aceste feed-uri.

N-a fost o problema la prima competitie mare sub egida FIFA care a folosit sistemul, Campionatul Mondial din 2018, unde au fost folosite 33 de camere, incluzand unele super si ultra slow motion, capabile sa capteze sute de cadre pe secunda. Nu exista insa, prea multe detalii despre setup-ul exact folosit in principalele ligi din Europa, cert este ca ele variaza de la campionat la campionat si nu sunt chiar tehnologie de ultimul racnet.

Se stie doar ca feed-urile din camera VAR le includ pe toate cele disponibile din transmisiunile televiziunilor, dar ca exista si camere alternative disponibile doar acestora. In 2019, un oficial al Federatiei Germane de Fotbal (DFB) sustinea ca fiecare meci din prima liga germana (Bundesliga) beneficiaza de 21 de camere, spre deosebire de doar 8 cate erau folosite in ligile din Spania si Olanda la acel moment. Cat despre Premier League, camerele folosite pentru judecarea offside-urilor ruleaza la 50 de cadre pe secunda, fapt confirmat de seful implementarii VAR-ului pentru liga engleza, Neil Swarbrick.

Majoritatea criticilor impotriva modului in care este folosit arbitrajul video in prezent spun ca suprareglementarea fazelor de joc in cautarea unei echitati cvasi-perfecte are, in practica, efectul opus: pierde din vedere spiritul sportului si esenta regulilor, ducand la situatii si decizii absurde.