CONTACT

Cabinet de avocat
MONICA MITREA
Romania Office
Strada Tache Gheorghe Nr. 1
041501 București, Romania
T +40 738 841 998
info@lex-avocats.ro

Etude d'avocats
MITREA & ASSOCIÉS
Switzerland Office
Rue Caroline 2 / Enning 1
1003 Lausanne, Suisse
T +41 21 341 95 95
F +41 21 341 95 99
info@lex-avocats.ch
www.lex-avocats.ch
© 2017 MITREA & ASSOCIÉS

Blog

mai 25, 2019

WADA ridica suspendarea acreditarii Laboratorului de Control Doping din Bucuresti incepand cu data de 4 aprilie 2019


(publicat de Monica Mitrea)

In data de 29 noiembrie 2017, WADA (Agentia Modiala Anti-Doping) a suspendat provizoriu, Laboratorul de Control Doping din Bucuresti (singurul din Romania), pentru motive de non conformitate cu SIL ( Standardul International pentru Laboratoare - https://www.wada-ama.org/fr/ressources/laboratoires/standard-international-pour-les-laboratoires-sil), acesta nemaiputand sa efectueze activitati antidoping inclusiv orice fel de analiza de sange sau urina.

Laboratorul de Control Doping a fost infiintat in 1983 si, din 29 iulie 2009, a obtinut acreditarea WADA, fiind o perioada mare de timp singurul laborator acreditat din Europa de Est. 

Aceasta suspendare a fost provocata de falsificarea rezultatelor unor teste anti-doping ale unor sportivi romani, efectuate in Laborator in aprilie 2016. Rezultatele obtinute atestau ca unii atleti romani au fost detectati pozitivi la furosemid, o substanta aflata de mult timp pe lista celor interzise.

Responsabili de aceaste falsificari au fost directorul Laboratorului in persoana lui Valentin Pop si directorul adjunct Mirela Zorio, care au fost demisi in 2017 datorita celor intamplate.
Valentin Pop a fost acuzat ca nu numai ca nu a raportat cazul la WADA cum ar fi trebuit sa o faca, dar si ca a falsificat informatiile introduse in sistemul WADA (si anume in loc de pozitiv, asa cum aratau probele, in negativ).

Totul a fost descoperit, conform declaratiilor lui Gunter Younger, Directorul Sectiei de Investigatii WADA, ca urmare a unui denunt, ulterior caruia inspectorii WADA au facut o descindere neanuntata la Bucuresti in data de 1 iunie 2016 si au confiscate toate probele. In plus, la numai o zi dupa data descinderii WADA la Laborator, Valentin Pop a intrat in baza de date WADA si a modificat starea probelor din “negative” in “suspecte”.

Mai mult decat atat, in urma testelor efectuate de WADA in iulie 2016, s-a descoperit ca Laboratorul nu era in masura sa detecteze in probele de urina urme ale hormonul GHPR-2 si urme de meldonium, doua substante ce erau deasemeni pe lista neagra WADA.

In final, investigatorii au mai mentionat in raport ca Valentin Pop nu a actionat de unul singur si ca ar fi fost controlat de o autoritate externa, fara ca aceasta sa fie insa mentionata.

In perioada 25-26 septembrie 2018, o echipa de audit WADA s-a deplasat la Bucuresti pentru a determina daca Laboratorul a rezolvat neconformitatile indentificate in Raportul de Investigatii. In urma vizitei, a fost intocmit un nou raport prin care s-au facut recomandari pentru imbunatatirea performantei si indeplinirea cerintelor WADA pentru reacreditare. Evaluarea WADA a aratat ca Laboratorul de la Bucuresti a implementat masuri importante pentru a-si asigura independenta de ANAD si ca deasemeni a rezolvat problemele care au determinat suspendarea activitatii Laboratorului.

In acest moment, Laboratorul Anti-doping de la Bucuresti a fost reacreditat, datorita consimtamantului in unanimitate al Grupului Expertilor Laboratoarelor WADA (LabEG) ca Laboratorul a indeplinit toate criteriile Comitetului Disciplinar pentru reinstaurarea acreditarii. Decizia a fost luata in timpul intalnirii de la Lausanne 9-11 martie 2019 si a intrat in aplicare cu data de 4 aprilie 2019. 

Astazi, Laboratorul este independent din orice punct de vedere (financiar, operational si analitic) atat fata de Agentia Nationala Antidoping (ANAD) cat si fata de orice alta structura sportiva pentru a-si asigura neutralitatea, fiind finantat din venituri proprii si din subventii. Laboratorul din Bucuresti si cel din Polonia sunt singurele laboratoare anti-doping acreditate WADA din Europa de Est. 

Actualmente, Laboratorul este condus de Doamna Director Cristina Stan.